VIDEO | Ziua Porților Deschise la Ministerul Afacerilor Interne. Copiii au fost pentru o zi ministru, polițist, pompier și salvator

Publicat: 31/05/2023, 20:45

Ministerul Afacerilor Interne și-a deschis porțile pentru copii, de 1 Iunie, și i-a așteptat cu autoturisme ale Poliției, mașini de epocă, autospeciale ale Jandarmeriei, mașini de pompieri, ambarcațiuni ale Poliției de Frontieră, echipamentele și armele pe care le folosesc în misiuni. Atât cei mici, cât și părinții sau bunicii lor au avut ocazia să intre într-un elicopter SMURD și au putut să admire caii Jandarmeriei și câinii cu care polițiștii merg în misiuni speciale.

Micii vizitatori au participat la demonstrații de dresaj canin, exerciții de autoapărare, lecții de prim-ajutor și s-au bucurat să primească specimene de cărți de identitate și de permise de conducere.

Copiii au putut intra în biroul ministrului și au preluat, temporar, funcții de conducere. Și celebrul balcon al Revoluției a fost deschis pentru această zi specială.

Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne, a mers însoțit de mai mulți copii să vadă fiecare stand expus în curtea ministerului. Prima oprire a fost la standul Inspectoratului General al Aviației. Reprezentanții Inspectoratului le-au explicat copiilor în ce constă munca lor, iar cei mici au fost încântați de eveniment.

„Inspectoratul General de Aviație asigură suportul aerian tuturor structurilor din minister – Poliției, Jandarmeriei, Inspectoratului General pentru Imigrări, Poliției de Frontieră, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență – și, în plus, este operator aerian și pentru misiunile SMURD. După cum observați, acest elicopter este chiar un elicopter SMURD. În fiecare zi executăm peste douăzeci de misiuni, mai ales pe timpul verii, de salvare a oamenilor, fie în misiuni normale, fie în zonele în care nu putem ateriza. Dincolo de aceste misiuni, facem misiuni pentru toate agențiile guvernamentale, ministere, care nu au aviație și cărora le asigurăm sprijinul”, au explicat aceștia.

Copiii au urcat într-un elicopter al IGAV

Următoarele opriri au fost la standurile Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității și la cel cu arme.

„Bine ați venit în mijlocul nostru, suntem Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității. Astăzi, dați-mi voie să vă fac polițist-junior, din partea Inspectoratului General al Poliției Române. Desfășurăm campanii, săptămâna trecută am lansat o campanie de prevenire a copiilor dispăruți. Facem tot felul de recomandări, astfel încât atât copiii, cât și adulții să nu devină atât autori, cât și victimele unor infracțiuni. Desfășurăm diferite proiecte, campanii de prevenire, astfel încât toată lumea să fie în siguranță. Încercăm să le ajutăm, să le fie lor bine, și să-i pedepsim pe cei care le fac rău. Aici, în stand, pe lângă materiale de prezentare, avem autospeciala de intervenție, cu care se deplasează colegii mei, atunci când au nevoie să salveze un animal aflat într-o situație de pericol”, au spus polițiștii.

Standul Institutului de Cercetare și Prevenire a Criminalității

„Cei mici sunt fascinați. Majoritatea dintre ei cunosc astfel de arme, jucându-se jocuri pe calculator. Adică au rămas fascinați, și fetițe, și băieți, care cunosc o mare parte din arme”, a spus unul dintre polițiștii care prezentau armele.

Și părinții s-au bucurat de jocurile și atenția oferite copiilor de angajații MAI.

„Un eveniment foarte interesant pentru copii, în primul rând. Au șansa să cunoască tot felul de lucruri frumoase, mai ales că sigur sunt atrași de una dintre aceste meserii și este foarte binevenit un eveniment de genul acesta. Cel mic vrea să se facă pompier și de aceea am tot mers. Este entuziasmat”, a spus mama unui băiețel.

La sfârșitul turului, ministrul Lucian Bode le-a mulțumit copiilor.

„Mă bucur tare mult că sunteți astăzi aici, la o zi specială pentru Ministerul Afacerilor Interne, Ziua Porților Deschise. O zi la fel de frumoasă precum sufletul acestor copii. Mă bucur tare mult că am reușit să organizăm și în acest an, în condițiile în care știți foarte bine ce s-a întâmplat în ultimele zile, dar iată că reușim să organizăm și în acest an un eveniment frumos, de suflet, pentru copii în special”, a spus ministrul Afacerilor Interne.


CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Lucian Bode: „Se va ajunge la un acord și cu sindicatele din educație, sănătate și transporturi”. Ce au obținut polițiștii la negocieri

Oana Zvobodă
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres https://tinyurl.com/4kk89pnf
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
ULTIMĂ ORĂ! Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Măsură nouă pentru șoferii care au probleme cu legea. A fost deja integrat și funcționează...
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
EXCLUSIV! Un șofer din Galați a devenit erou după ce a oprit traficul pentru a...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Edgar Allan Poe, inventatorul povestirilor americane de groază. Creatorul detectivului care a inspirat mai târziu...